Primul şi cel mai brutal efect al măsurilor de austeritate promovate de guvernul Emil Boc a fost distrugerea oricărei iniţiative economice autohtone. Fie că vorbim de impozitul forfetar, care a falimentat peste 100.000 de firme, majoritatea cu capital românesc, fie că vorbim de noile modificări aduse abuziv Codului Fiscal, care “pun cruce” iniţiativelor individuale şi freelancing-ului, efectul dorit este acealaşi: o Românie unde toţi avem voie să fim doar angajaţi ai multinaţionalelor şi atât!
Un subiect care este în acest moment umbrit de reducerile salariilor bugetarilor şi de creşterea TVA, dar care are efecte mult mai grave, este chiar distrugerea capitalismului în România, pas cu pas. Este vorba aici nu de capitalismul agresiv importat din SUA sau din ţările occidentale, ci de un capitalism care ni se cuvine tuturor şi pentru care s-a murit în decembrie 1989. Este vorba, de fapt, de o libertate. Libertatea de a ne lua destinul propriile mâini, de a putea capitaliza capacităţile noastre intelectuale şi profesionale, de a putea desfăşura activităţi economice “în familie”, de a investi, de a supravieţui independent. În acest context, declaraţiile demagogice ale guvernanţilor, care se plâng de un stat superbirocratizat şi superfinanţat, care dăunează unui mediu economic propice, sunt cât se poate de perverse şi de mincinoase.
Şi acest lucru îl putem simţi în aceste zile, când sediile Caselor Judeţene de Pensii au fost practic invadate de mii de români care, până în data de 25, trebuie să îşi declare veniturile obţinute din activităţi independente, pentru a-şi putea plăti contribuţiile sociale. Acesta este efectul modificării începând cu 1 iulie a Codului Fiscal, care a generat un haos enorm în rândul unei categorii aparte de români, mici întreprinzători, dar şi în rândul instituţiilor statului. Toate contractele semnate de aproape 500.000 de contribuabili, care prestează servicii în mod independent, au devenit, peste noapte, nule. Şi asta pentru că, de acum încolo, aceştia vor trebui să depună declaraţii lunare, să plătească amenzi exorbitante, să stea la cozi infernale, să îşi facă singuri calculul contribuţiilor datorate, să îşi angajeze contabili, pentru activităţi care până ieri necesitau un minim de efort în relaţia cu statul. Vorbim despre ineficienţă, despre birocraţie, dar de acum încolo românii îşi vor cheltui orele nu pe lucru productiv, ci pe statul la coadă la ghişeele unui stat pe care partidul de guvernare, PD-L, îl doreşte “asumat şi deschis”, ca fiind debirocratizat!
În fapt, tot acest haos are un singur efect: distrugerea oricărei iniţiative economice autohtone, în câştigul marilor companii naţionale care activează în România. Este, în acest moment, mult mai uşor să fii angajat (şi cu câştiguri chiar mai mari!), decât să fii liber intreprinzător, persoană fizică autorizată sau orice alt fel de prestator de servicii. Este moartea capitalismului în România şi trecerea la un sistem de tip socialist, în care corporaţiile şi multinaţionalele acţionează că nişte sovromuri, dictând indirect legi şi eliminând orice competiţie autohtonă dintr-un telefon dat persoanelor potrivite. Una dintre primele măsuri luate de statul francez, o dată cu instaurarea crizei economice în hexagon, a fost crearea unui cadrul legal pentru micii comercianţi şi asociaţiile familiale, pentru a le permite să supravieţuiască şi să creeze plusvaloare economică. Au fost, pur şi simplu, eliminate impozite şi proceduri birocratice. Efectul: zecii de mii de mici comercianţi, agricultori, mici meşteşugari sau artizani, din mediul rural francez, au putut vinde produse fără facturi fiscale, plătind un impozit minim fix, după bunul plac, la buget adunându-se totuşi mai multe venituri ca înainte. Satisfacţia că statul francez le-a luat partea şi că mecanismele capitalismului s-au simplificat i-a determinat pe mulţi francezi să plătească chiar benevol anumite impozite de solidaritate. În România, măsurile luate au fost opuse: impozit forfetar pentru a elimina aproape 150.000 de firme mici şi un sistem complicat de contribuţii sociale, pentru a distruge orice iniţiativă individuală.
Personal, nu cred că toate aceste măsuri nocive pentru economia şi mediul social din România sunt luate doar din prostie şi incompentenţă, cu toate că privirile bovine ale lui Videanu şi Vlădescu mi-ar putea dovedi contrariul. Nu cred că un om întreg la minte ar putea să creadă că un singur ghişeu de la Casa de Pensii Cluj ar putea aduna lunar declaraţiile de venit ale zecii de mii de clujeni care activează ca PFA, cu contracte de drepturi de autor sau alte forme independente. Şi nu cred că un om întreg la minte ar putea crede că amenzile uriaşe aplicate dacă aceste declaraţii nu se depun la timp, până în data de 25 a fiecărei luni, vor rezolva ceva. 5000 de lei şi penalizări de 15% pentru un biet zugrav care nu şi-a declarat corect venitul (venit net, calculat din cel brut după scăderea cheltuielilor, care pentru impozitarea din normă fixă de venit nici nu există, la fel cum nu există nici noţiunea de contabilitate pentru acest gen de activităţi), vor rezolva problema sistemului de pensii din România? Nu cred, la fel cum nu cred că aceste măsuri au vreun alt rol, în afară de cel al falimentării totale a României micilor întreprinzători. Se doreşte, îmi e evident, ca România să devină o ţară de angajaţi la multinaţionale, o ţară cu 99% investiţii din străinătate, o placă turnantă de produs bani, de unde se scot bani pentru “afară”, unde se consumă mult şi prosteşte, unde nimeni nu mai are liberatea financiară de a acţiona independent (social sau politic), o Românie a sclavilor corporaţiilor, asemeni Indoneziei sau Haiti. Şi toate acestea cu zâmbetul nesimţit al lui Vlădescu, cu declaraţiile de neam prost ale lui Videanu şi cu logoreea de UTC-ist fruntaş a lui Emil Boc, sub prezidiul unui hăhăit dogit al preşedintelui ţinutului secuiesc şi al Basarabiei, dar nu şi al României, Traian Băsescu.
autor: George Bara
sursa: www.napocanews.ro
Articolul Romania, stat (de) multinational(e) apare prima dată în Foaie Națională.